nunta in cerPe Mircea Eliade, acest mare romantic și mare filosof român nu ai cum să nu-l iubești, nu ai cum să nu suferi odată cu personajele sale, creionate în metafore și epitete care le definesc și le fac titanice în timp.

”Nuntă în cer” e romanul care te face să revii la el și peste ani, să mai încerci să înțelegi o prejudecată și o lege a destinului în care mitul Androginului vine să explice, alegoric, atracția erotică pe care o exercită – reciproc – bărbatul și femeia. Doi bărbați Andrei și Radu iubesc aceași femeie, însă această iubire se petrece în diferite perioade de timp. Atât Ileana, cât şi Lena îşi avertizează iubiţii cu aceleaşi cuvinte, într-un moment hotărâtor pentru evoluţia cuplului. „Gândeşte-te bine ce faci, gândeşte-te bine…” Nu de puţine ori, Andrei se va plânge de tăcerile Ilenei, iar Radu va fi iritat de apatia Lenei. Ambele mărturisesc partenerilor că le-a fost teamă de o asemenea iubire devoratoare, având parcă presentimentul eşecului.Confesiunea Ilenei are la bază un paradox: „Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit.”

Mai jos sunt fraze, care sper să va motiveze sa citiți, sau de ce nu, să recitiți o carte din adolescența sau maturitatea voastră plină de dări de seamă și parfum rutinal.

“Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii – sau nu-ţi aduci aminte – când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.”

“Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură – însângerată şi nesăţioasă – gură. De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă – voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.”

Lectură plăcută! 

Renata Popa

Go to top