AdelaPrincipala temă a romanului este a ezitării, drama nehotârării personajului de a-și stabili în mod clar destinul. Drama lui Emil Codrescu este de a se lasă copleșit de tulburele sentiment al îmbătrânirii fizice, de a nu se elibera de presiunea timpului, fapt ce declanșează o întreagă tragedie interioară.
Atracția dintre Adela și Codrescu, extrem de spiritualizată, se compune dintr-o obsesie a unuia pentru celălalt, o conjugare a simțurilor superioare celor fizice, plutind într-un mediu abstract. Manifestările dragostei sunt aproape adolescentine, iar personajul este cuprins de o rușine putin explicabilă, pentru că și o diferență de numai zece ani între el și tânăra ar fi fost inconveniența. Pentru bărbatul înfrânt psihic dinainte, iubirea venind din partea femeii tinere este un lucru puțin probabil. De aceea, identificarea sentimentelor între cei doi urmează însă același traseu al dezbaterilor: întrebat de Adela ce simte pentru ea, bărbatul răspunde că "un sentiment foarte curios", "bun de pus la muzeu", un fel de "vis în vis", multiplicat la infinit. Sentimentul cu care se despart cei doi este de durere si de fericire în același timp, iar favoarea cerută de bărbat este de a o striga pe nume, "Adelina!".
Însă această dramă este învăluită de misterul femeii care asigură şi farmecul romanului. Pudoarea este oarecum necesară, deoarece acţiunea se petrece în jurul anului 1900 când orice sărutare pe pielea unei femei era de o încărcătură emoţională apocaliptică. În acest sens, romanul lui Garabet Ibrăileanu este unic, nicăieri nu vei mai regăsi o reprezentare mai veritabilă a misterului femeii care copleşeşte prin farmec scenele intime din alte romane.
Lectură plăcută!

Go to top