adam-si-evaLiviu Rebreanu a realizat, prin „Adam și Eva”, un roman de dragoste atipic, încărcat de profunde semnificații filosofice, cu multiple trimiteri culturale și livrești, despre care declară că este creația de care s-a simțit cel mai legat sufletește din întreaga sa opera literară.
„Adam și Eva” abordează tema iubirii nemuritoare și a sufletelor pereche ce se caută unul pe celălalt prin timp și spațiu în încercarea de refacere a cuplului primordial. Acest roman propune iubirea ca ultim scop și ca sens al existenței, sau, mai bine spus, a existențelor noastre terestre.
Ipoteza despre sensul vieții, propusă de Rebreanu, susține că fiecare ființă umană are dreptul la șapte reîncarnări, în încercarea de reunire cu sufletul pereche. Abia în ultima existență îndrăgostiții se reunesc, ultima moarte aducînd cu sine toate amintirile și asumarea completă a celorlalte șase vieți. Întîlnim în acest roman un pseudo – sistem filosofic, ce se adresează nu minții, ci sufletului.
Personajul său își trăiește iubirea în India antică, în Egipt, în Sumer, în Roma antică, în spațiul german medieval, în Franța Marii Revoluții, și, țn final, în Bucureștiul secolului trecut fiind, pe rînd tînărul indian Mahavira, nobilul egiptean Unamonu, babilonianul Gungunum, cavalerul Axius din Roma lui Augustus și Tiberius, călugărul german Adeodatus, doctorul francez cu idei revoluționare Gaston Duhem şi, în final, profesorul de filozofie Toma Novac.
Întîlnim șapte povești de dragoste tragice și imposibile, plasate însă în momente cheie ale istoriei. Primele șase morți sunt însoțite de sentimentul singurătății și al zădărniciei existenței, iar mișcările sufletului tind spre iubirea divină.
Este un roman profund spiritual, în care Erosul transcende Thanatosul.

Go to top