În topul celor 10 sculpturi faimoase în lume intră acele creații care, prin calitatea desavarșită si promovarea de care au avut parte, au devenit extrem de populare, ierarhizarea fiind, totuși, în mare masură, de natura subiectivă. Interesul omului pentru sculptură s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, din motive foarte variate, utilitare sau estetice. Una dintre cele mai vechi sculpturi, denumită “Omul leu”, cu o înălțime de doar 30 de centimetri, datează de acum 32.000 de ani.

david_de_bronz

10. “David din bronz”, realizată în anul 1440, de Donatello, fiind, de altfel, și singura statuie realizată în bronz, în perioada Renașterii, și prima reprezentând un bărbat nud, în epoca respectivă. Sculptura îl reprezintă pe David (personaj mitologic), zâmbind enigmatic, în timp ce își sprijina piciorul stâng pe gâtul învinsului Goliath.

fata_cu_pasari

9. “Fata cu păsări”, creată în anul 1936 de către sculptorița Sylvia Shaw Judson (1897-1978). Lucrarea este realizată în bronz și reprezintă o tânără îmbracată într-o rochie simplă, care hrănește, din două boluri, păsările.


Dicabolul

8. “Discobolul” sau “Aruncătorul de disc” – despre care se presupune că datează din anul 459. Sculptura a devenit faimoasă datorită numeroaselor sale copii în marmură, făcute chiar la vremea respectivă. Poziția cu numărul șapte este ocupată de faimoasă sculptură a artistului.

Sarutul-_Augustin_Rodin

7. “Sărutul” - Auguste Rodin (1840-1917). Lucrarea, realizată în anul 1889, o înfățisează pe o tânăra nobilă franțuzoaică, din secolul al XIII-lea, care se îndrăgostește de fratele soțului său (legenda imortalizată și în “Infernul” lui Dante, din “Divina Comedia”). Buzele celor doi îndrăgostiți nu se ating, pentru a sugera puritatea relației lor, dar si faptul că gestul a fost întrerupt brusc. În momentul în care criticii de artă au văzut statuia, în anul 1887, au sugerat titlul “Sărutul”.


Sarutul_-Brancusi

6. “Sărutul”, aparținând celui care avea sa fie denumit “părintele” sculpturii moderne, românul Constantin Brâncuși. Lucrarea a fost realizată pe parcursul mai multor ani -1901-1921, cu numeroase versiuni, fiind și cea mai abstractă sculptura, și cea mai originală, reprezentând două figuri îmbrațișate, în acelasi bloc de piatră. Capodopere brâncuniene sunt și “Muza dormind”, “Păsărea în spațiu”, “Domnișoara Pogany” etc.

Domnisoara_Justitie

5. “Domnișoara Justiție” sau “Justiția oarbă”. Lucrarea datează din perioada antichității greco – latine, nefiind atribuția nici unui autor, până în prezent.


PIETA

4. “Pieta” - extraordinară creație a lui Michelangelo, în care este reprezentată Fecioară Maria cu pruncul Iisus în brațe. Aceasta lucrare, realizată în anul 1498, este cea care avea să-l transforme pe autorul său într-un artist foarte cunoscut.

Ganditorul

3. “Gânditorul”, sculptura a lui Auguste Rodin, care, ințial, a avut numele de “Poetul”, fiind parte a unei lucrări comandate de Muzeul de Artă Decorativă, din Paris, pictorului Rodin.


Venus

2 “Venus din Milo”, creată, aproximativ între anii 130 și 100 i.Hr. Statuia o reprezintă pe Afrodita, zeița dragostei și a frumuseții, este realizată din marmură, cu o înălțime de 203 centimetri. După unele inscripții, se presupune că autorul sau este Alexandros din Antioch, fiind greșit atribuită lui Praxiteles. În prezent, statuia poate fi vizitată la Muzeul Louvre, din Paris.

David-_Michelangelo

1. “David” -  scupltura lui Michelangelo, creată între anii 1501 si 1504, o capodoperă a Renașterii. Este lucrată în marmură de Carrara, cu o înălțime de 5 metri, și îl reprezintă, nud, pe eroul biblic, David. Statuia a fost mutată în Galeria Academiei de Artă din Florența, în anul 1873, în locul inițial al amplasării (în fața clădirii Palazzo Vecchio), fiind pusă o copie a lucrării.

Go to top